Cum asigură platforma de tranzacționare OKX securitatea activelor dvs. cripto?
La OKX, securitatea platformei este prioritatea noastră, pentru a vă garanta o experiență cripto sigură și de încredere. Începând cu protejarea datelor până la reziliența sistemului, punem în practică diverse măsuri pentru a fortifica securitatea platformei noastre în fața amenințărilor și pentru a vă păstra activele în siguranță. Odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale și a altor forme de tehnologie care oferă posibilitatea unei securități fortificate, vă punem la dispoziție o nouă alternativă privind securitatea platformei.
Pe scurt
OKX formează parteneriate cu firme de securitate precum CertiK pentru a identifica punctele vulnerabile, pentru o tranzacționare cât mai sigură.
Tehnologia avansată garantează fiabilitatea și accesibilitatea platformei, protejând-o de orice fel de perturbări.
Învățarea automată semnalează activitățile suspecte, protejându-vă fondurile de escrocherii în timp real.
IA monitorizează amenințările on-chain și adresele de escrocherie cunoscute, împiedicând persoanele rău intenționate să ajungă la dvs.
Datele dvs. sunt protejate în timpul transmiterii și stocării, păstrând în siguranță informațiile dvs. personale și financiare.
Audituri externe pentru transparență și încredere
Colaborăm cu firme independente, de top în domeniul securității (de ex. CertiK, SlowMist care efectuează periodic audituri externe ale sistemelor noastre. Aceste evaluări au scopul de a identifica potențialele puncte vulnerabile, de a asigura operativitatea sistemului nostru de securitate și de a vă proteja activele cripto.
De ce este important
Auditurile independente adaugă un nivel de încredere, verificând dacă platforma noastră de tranzacționare îndeplinește standardele sectorului și este protejată în mod constant împotriva amenințărilor.
Protecție împotriva DDoS: protecție împotriva întreruperii serviciului
Platforma noastră utilizează tehnologia pentru a detecta și reduce atacurile Distributed Denial-of-Service (DDoS) proiectate să perturbe disponibilitatea serviciului. Această protecție asigură că OKX rămâne accesibilă, chiar și în fața creșterilor bruște și artificiale de trafic rău intenționate.
De ce este important
Protecția împotriva DDoS menține disponibilitatea platformei pentru a vă putea accesa contul și tranzacționa fără întreruperi.
TARDIS: detectare avansată a fraudelor
Vești proaste, fani Doctor Who, nu avem mașina timpului Doctorului. Dar TARDIS utilizează IA și învățarea automată pentru a analiza comportamentul utilizatorilor și tiparele de tranzacționare, îmbunătățind capacitatea de detectare a fraudelor pe platforma noastră. Această tehnologie proactivă ajută la identificarea activităților suspecte și a potențialelor escrocherii în timp real.
De ce este important
Detectarea din timp a fraudelor ajută la prevenirea pierderilor financiare și creează un mediu de tranzacționare mai sigur.
SkyNet: identificarea escrocilor pe blockchain
Ne pare rău, fani Terminator, nu ne referim la „SkyNet” din filmele Terminator. Funcția noastră SkyNet folosește IA pentru a monitoriza activitatea pe blockchain, căutând să identifice în mod specific escrocii și adresele de fraudă cunoscute. Prin analizarea datelor pe blockchain, SkyNet poate identifica și semnala activitățile rău intenționate înainte să vă afecteze și să încerce să vă contacteze.
De ce este important
SkyNet adaugă un alt strat de securitate prin prevenirea interacțiunilor cu persoane rău intenționate și protejarea activelor dvs. cripto de potențiale pericole.
Criptarea datelor: securizarea informațiilor la fiecare pas
OKX are criptare end-to-end pentru a proteja datele în timpul transmiterii și stocării. Această criptare asigură că informațiile sensibile, inclusiv datele utilizatorilor, sunt inaccesibile persoanelor rău intenționate.
De ce este important
Criptarea protejează informațiile dumneavoastră personale și financiare, menținând confidențialitatea și prevenind accesul neautorizat.
Copii de rezervă automate pentru reziliența datelor
Efectuăm periodic copii de siguranță, automat, pentru a proteja datele sensibile și pentru a facilita recuperarea acestora în cazul unei erori de sistem. Acest proces de creare a unor copii de rezervă minimizează riscul de pierdere a datelor și permite o investigație suplimentară atunci cânt este necesară.
De ce este important
Copiile de rezervă automate au scopul de a vă elimina preocupările, știind că datele dvs. sunt protejate și recuperabile.
Securitate API: protejarea integrărilor și schimbul de date
OKX implementează măsuri de securitate stricte pentru toate API-urile, care permit aplicațiilor terțe să interacționeze cu platforma noastră. Protocoalele de securitate API ajută la menținerea integrității și confidențialității datelor schimbate prin aceste conexiuni.
De ce este important
Securizarea API-urilor vă protejează contul și informațiile personale de vulnerabilitățile asociate cu integrările externe.
În încheiere
Utilizăm cea mai recentă tehnologie IA și lucrăm cu companii de audit de încredere pentru a ne asigura că activele dvs. cripto sunt protejate și accesibile. Fie că este vorba de apărarea împotriva atacurilor DDoS sau de utilizarea criptării pentru a securiza informațiile sensibile, obiectivul nostru este de a oferi un mediu de tranzacționare fără griji.
OKX oferă o nouă alternativă în vederea îmbunătățirii securității cripto prin combinarea tehnologiei cu sistemele de detectare a fraudelor și monitorizarea blockchainului. Aceste eforturi au scopul de a vă permite să vă concentrați pe ceea ce contează cel mai mult: activele dvs. cripto, în timp ce noi ne ocupăm de restul. Tranzacționați inteligent, în siguranță. Aflați mai multe despre modi diferite în care OKX vă protejează.
Întrebări frecvente
Cum asigură OKX securitatea platformei?
La OKX, combinăm tehnologii avansate precum IA și învățarea automată cu parteneriate de încredere, cum ar fi CertiK, pentru a efectua periodic audituri cu scopul de a identifica vulnerabilitățile și de a ne proteja de amenințări precum atacurile DDoS și escrocherii. Datele și activele dvs. cripto sunt prioritatea noastră maximă.
Ce este TARDIS și cum vă protejează?
TARDIS este sistemul nostru de detectare a fraudei care utilizează IA și învățarea automată pentru a identifica activitățile suspecte în timp real. Analizează comportamentul utilizatorilor și tranzacțiile pentru a preveni înșelătoriile și a proteja activele cripto.
Cum sporește SkyNet securitatea pe blockchain?
SkyNet monitorizează activitatea pe blockchain cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a identifica adresele de escrocherii cunoscute și persoanele rău intenționate. Identificarea timpurie a amenințărilor împiedică persoanele rău intenționate să vă afecteze activele cripto.
Ce măsuri ia OKX pentru a vă proteja datele?
Folosim criptare end-to-end în timpul transmiterii și stocării pentru a securiza informațiile sensibile. Copiile de rezervă automate și securitatea API stricte garantează suplimentar confidențialitatea datelor și că pot fi recuperate dacă este necesar.
© 2025 OKX. Acest articol poate fi reprodus sau distribuit în întregime sau pot fi folosite extrase ale acestui articol de maximum 100 de cuvinte, cu condiția ca respectiva utilizare să nu fie comercială. Orice reproducere sau distribuire a întregului articol trebuie, de asemenea, să precizeze în mod vizibil: "Acest articol este © 2025 OKX și este utilizat cu permisiune." Extrasele permise trebuie să citeze numele articolului și să includă atribuirea, de exemplu „Numele articolului, [numele autorului, dacă este cazul], © 2025 OKX.” Unele conținuturi pot fi generate sau asistate de instrumente de inteligență artificială (AI). Nu este permisă nicio lucrare derivată sau alte utilizări ale acestui articol.

